Iulian Herțanu, care a fost adus la DNA Ploiești marți, la ora 11.40, a fost scos încătușat din sediul instituției, miercuri dimineață, în jurul orei 4.30, după aproximativ 17 ore petrecute în sediul DNA Ploiești, și preluat de o dubă, fiind transportat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, de la Câmpina
.
Alături de Iulian Herțanu, au fost scoase din DNA Ploiești, în stare de reținere, alte două persoane cercetate în dosar, una dintre acestea fiind omul de afaceri Vladimir Ciorbă, administrator și asociat la trei firme, care fusese adus la sediul instituției cu aproximativ o jumătate de oră înaintea lui Herțanu.
Herțanu nu a făcut nicio declarație la ieșirea din sediul DNA Ploiești.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii anchetează în acest dosar o deturnare de fonduri europene de peste șapte milioane de lei și fapte de evaziune fiscală în cuantum de 2,5 milioane lei, fapte comise în perioada 2011-2015.
În cursul zilei de miercuri, cumnatul premierului și ceilalți doi suspecți reținuți în acest dosar vor fi prezentați instanței supreme cu propunere de arestare preventivă.
În acest dosar, alături de Iulian Herțanu și Vladimir Ciorbă, mai sunt vizați deputatul Sebastian Ghiță, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toți trei puși sub control judiciar, precum și fostul consilier județean Mihai Coman, reținut, de asemenea, în cursul serii de marți.
Toți cei vizați în acest dosar privind fraudarea fondurilor europene au fost audiați, marți, de către procurorii anticorupție la sediul DNA Ploiești.
Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-și poate exercita funcția de președinte al CJ Prahova.
Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator și asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL Dobroești, este suspectat că, împreună cu Iulian Herțanu, precum și cu Mihail Marian Coman, administrator și asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcția de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, „au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea câștigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic»”.
Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL și SC Hidro Prahova SA Ploiești, acesta fiind finanțat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.
Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanții acestor firme că și-ar fi însușit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinației fondurilor obținute și prin sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, respectiv prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
La grupul infracțional ar fi aderat și Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate.
În acest dosar anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însușiți în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni și cu privire la comiterea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, printre care și fapte de evaziune fiscală.
Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.
Lucrările care fac obiectul acestui dosar penal au fost realizate în baza unui proiect european, fiind executate de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Județean Prahova cu mai multe consilii locale din județ, precum și de SC Euroconstruct Trading 98 SRL și SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic a început în anul 2012 și trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014.
Potrivit primarului orașului Comarnic, Dorian Botoacă, pe durata derulării contractului autoritățile locale au amendat de cel puțin șase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primărie în derularea acestor lucrări.
Primarul a explicat că amenzile au fost date pentru faptul că după ce au spart străzile constructorii nu au adus carosabilul la starea inițială, iar la primirea amenzilor reprezentanții Grossman Engineering Group SRL au contestat sancțiunile la Judecătoria Sinaia, în primă fază au câștigat, procesele fiind acum în stadiul de recurs.
Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploiești au făcut, marți, 14 percheziții, majoritatea în București și Ploiești, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat câteva zeci de saci cu documente, pe care i-au adus o camionetă a MAI la sediul DNA Ploiești. În sacii sigilați erau documente contabile, juridice, precum și documente aferente proiectelor de canalizare în orașul Comarnic, în comuna Gorgota din județul Prahova, dar și în alte localități, toate aparținând SC Grossman Engineering Group.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care au fost făcute percheziții este SC Exfin SRL, punctul de lucru din București, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora și cumnatul primului ministru, Alexandra și Iulian Herțanu.
De asemenea, au avut loc percheziții și la locuința familiei Herțanu, tot din București.